INFO CENACLUL LUMINĂ LINĂ

Toți cei interesați de organizarea concertelor noastre sunt rugați să ne contacteze la numărul de telefon 0748219300 Deasemenea, vă rugăm să popularizați cât mai des pe paginile dumneavoastră de socializare informațiile despre concertele noastre și articole din acest blog. Vă mulțumim!

marți, 8 martie 2016

DOR DE MAICA DOMNULUI...ȘI UN POEM DE MIERE PENTRU CRINUL MĂICUȚEI....

În biserică era plin de flori... Am citit Acatistul Buneivestiri...Plecasem apoi cu mașina spre casă. Era ora 20... Lumea continua să vină la Biserică pe Dealului. Am început a lăcrima. Eram pentru o clipă conștient că sunt ”responsabil” de tot acest flux care se pornește spre Maica Domnului. Mii de oameni, care se roagă, citesc acatiste, vin și se închină la Icoana Rugului Aprins, ca și la celelalte icoane care au mai fost...
... Mi s-a oprit respirația. Același sentiment de sufocare l-am avut și în amiază. Mă emoționasem foarte tare, la ideea că Măicuța Domnului o să fie fericită, văzând lumea care vine la Biserică, că bucuria mea i-a stârnit pe oameni să mai vină o dată mai ales că veacul e unul de lepădare... M-am întrebat dacă dânsa știe ceea ce fac și să nu mă judece că am slavă deșartă... Nu, nu mândria căuta să vorbească cu Măicuța, ci jalea de mine... Căci uneori sunt atât de trist și fac umbră semenilor mei... Dar nu am vrut să cad în ispita disperări... Căutam un lucru bun în viața mea. Cât de mic, ca să suport durerea mai ușor... Și mă gândeam că Maica Domnului poate nu va uita... Cum i-am chemat copiii la rugăciune, poate și drumul Cenaclului, poate și altceva... Și pentru o clipă am avut revelația liniștirii. Ea era acolo... Mi-era greu cu mine, mi-era ușor gândindu-mă la ea. Blândețe și palmă de mângâiere pe o inimă păcătoasă și suferindă Și, poate că uneori e bine să suferim. Să nu mai știm nimic bun despre noi... Dar să nu uităm niciodată că există Maica Domnului, crinul care reînflorește în cele mai grele nopți și lacrima iertării...


CRINUL DE MIERE

Of, Maică mi-e ora de gânduri străine,
Degeaba am plâns, la icoane o noapte?
Ce nori pot să fie, ce vise puține,
Ce dusă-i lumina, ce zgomot, ce șoapte?

Și inima mea, ce mai poate să ceară,
Un stol viu de păsări, în ea se frământă,
Topită e mila, se scurse în ceară,
Și numai iubirea în veci nu se întâmplă.

Măicuță, doar tu ști că sunt grădinarul,
Ce-am pus pasiune pe crin și pe suflet,
Și nu din trufie se întinse hotarul,
Ci doar din mulțimea de doruri pe cuget.

Mai ști când un înger venise la ușă,
În palme l-am luat și i-am dat toată zestrea,
O rugă, o vorbă, un rug, o cenușă,
Ce tristă e lumea, ce grea e povestea.

Am plâns, dar pesemne că totul e moarte,
Azi lumea e mută, uitându-și divinul,
Mi-e dor de o seară, citindu-ți în carte,
Și crinul în glastră, cerându-mi suspinul.

Bolnav de iubire, de cer, de tăcere,
O cruce m-apasă cu jale târzie,
Măicuță întoarce-mi lumina în miere,

Și crinul, da crinul, mai lasă-l să fie.