Sunt plini de viață frumoasă... O, de i-ați vedea la față
înainte, în timpul și la sfârșitul concertelor... Astăzi vă vorbesc despre șase dintre ei... Nu neapărat primii șase, ci șase dintre toți cei minunați care formează grupul de devotament național-ortodox al Cenaclului Lumină Lină:
Nelu Ivan: un fel
de staroste, sau de baci pe plaiul lirismului și esteticii naționale. Corect,
dăruitor, capabil de orice jertfă, este omul potrivit la locul potrivit... În
Cenaclul Lumină Lină apare ca un forum de demnitate și misiune națională... Lui i-a dăruit
Dumnezeu misiunea nobilă de a nu-și risipi oricum darurile unei voci frumoase, și
harismele de cantautor,
spre a le oferi așadar Taborului duhovnicesc, care este Biserica
Ortodoxă... Om blajin, cald la suflet, pentru mine e o bază morală și o
garanție psihică că acest cenaclu poate merge mai departe...
Ștefan Ion: A
fost de la început aproape la toate concertele. Tăcut din fire, liniștit,
aparent sfios, dar frumos la caracter, a avut bunătatea sufletească de a sluji
cenaclul, și pe conducătorul său, cu râvnă și constanță. Ștefan nu face parte
din tagma guralivilor, care se bat cu pumnul în piept pentru condiția de
patriot, pare uneori chiar enervant de liniștit, dar “tace și face” bine pentru
acest cenaclu... E omul de pe inima căruia poți citi o frumoasă mărturisire de
onorabilitate. Cu orga sa a adus multă candoare inimilor a mii și mii de
oameni. De aceea îl îmbrățiștez cu drag.
Alexandru Dănilă:
Un glas curat și minunat. O fire veselă și pasională. Cu mii de talente
ascunse, care încă nu au ieșit de sub obroc. Dumnezeu i-a dat șansa de a nu
rămâne doar un bun profesor de religie în colțul de țară numit Dumbrăveni, ci
l-a mobilizat să se pună pe drumurile Cenaclului Lumină Lină ducând cu sine cântecele
și pricesnele nemuritoare ale evlaviei ortodoxe. E un om pe care merită să te
bazezi. Uneori dă semne de oboseală, dar mai ales atunci învie din propria
cenușă și scutură norii fiecărei conștiințe, cu intonațiile vocii sale. Un
coleg bun și dăruit. E alături și e gata de jertfă...
Andrei Lazăr:
Rolul său este foarte important. Pune suflet în organizare și de el depind
foarte multe lucruri. Sensibil de frumos, sfios, închis în fire, căutător de împlinire, blajin, și destul de tăcut și el, pe
scenă se dăruiește exemplar. Are capacități intelectuale bune, și un glas
sonor, capabil să ne scoată din impas în orice moment. E activ și operant. Îl
simt dornic de a da mai mult, și se comportă cu bună colegialitate. Cenaclul pare că a venit la timp pentru el și a fost puntea pe care să pășească cu mai multă hotărâre către Dumnezeu. Este de fapt unul
din oamenii care crede în destinul misionar al Cenaclului Lumină Lină și de
aceea viitorul este al lui.
Romică Harșaniy:
Când scriu despre Romică mă simt bine. Îmi bate inima la pulsul 200... Inima
lui Romică frumoasă, mare și grăbită spre a bate pentru toți ceilalți. Om de
moral în orice deplasare, glas baritonal puternic și liniștitor, Romică parcă
poartă cu sine toate dorurile neîmplinite ale blândului nostru Ardeal. Coleg
autentic, ne-a devenit aproape indispensabil și nu putem concepe formula
noastră fără el. Cred că fiecare dintre noi, dacă ar fi posibil, și-ar dona o
parte din inimă pentru el... Transplantul este deocamdată moral și afectiv, atât
cât să simțim o mare prietenie și o unitate de grup frumoasă și tonifiantă...
Sorin Popa: De
unde vine glasul său curat și molcom nu prea pot spune... Poate din inima
codrilor haiducești, acolo unde românul, la ceas de nădejde cânta cu dor... Ce
cânta el? Părinții, satul, eroii, neamul etc... La fel și Sorin Popa, un om de
echipă autentic, un spirit cald și binevenit în actuala conjunctură a
Cenaclului Lumină Lină, poate omul care ne lipsea, pentru ca să fim compleți și
firești. Cântecul său CĂCIULA, este un spectacol în sine, un dar de demnitate
și de trezire pentru poporul român. Și de aceea, dacă nu există, Sorin Popa
trebuia inventat... El și toți ceilalți...
URMEAZĂ ȘI ALȚII...
Deocamdată mă
opresc cu caracterizările aici. Urmează și altele... Fiecare membru al
cenaclului are dreptul la elogii... Și dreptul la smerenie... Pentru că, dacă
laudele ni se par firești, atunci avem o problemă și nu e bine... Ceea ce am
scris eu mai sus, nu sunt laude de dragul laudelor, sunt cuvinte de iubire,
dintr-un epistolar al Cenaclului Lumină Lină, pe care îl compun aproape seară
de seară, zi de zi, de aproape cinci ani... Să mă ierte creștinește cei care nu
i-am notificat aici... Urmează și dânșii la rând... Pentru că, toți sunt ai
mei, ai lui Hristos, ai Maicii Domnului și ai neamului românesc... Șansa lor se
numește Cenaclul Lumină Lină... Și șansa neamului românesc este aceea de a avea
mereu astfel de oameni. Dacă vor fi constanți vor primi daruri și mai mari.
Atât pe pământ, cât mai ales în Împărăția Cerurilor...
Părintele Cătălin:
Părintele Cioară din Hădăreni îmi scrie... 
