vineri, 2 ianuarie 2015

ÎNCĂ O SMINTEALĂ MEDIATICĂ: PLANETA JUPITER E MAMA DEPRESIILOR NOASTRE

 (n.n. poeziile Părintelui Cătălin le găsiți mai jos de acest material)


Bomba banalităților care seduce România IGNORANTĂ, a fost auzită în această seară (de unii și văzută) la Realitatea Tv.... Un “specialist”- femeie de această dată-, în domeniul HOROSCOPULUI  a evidențiat faptul că PLANETA  JUPITER este cauza tuturor depresiilor care există în lume... La început am crezut că nu aud bine(eram în mașină unde se recepționează varianta RADIO a postului REALITATEA TV)... Apoi, ajuns acasă am luat toate informațiile INFO-ASTRONOMICE ca să văd de unde ne vine nouă răul existențial al depresiei, boală de care suferă se spune peste  40% din locuitorii Terei.  Zis și făcut... Am descoperit ceea ce știam dintotdeauna, faptul că Planeta Jupiter nu este decât o planetă din sistemul nostru solar, care se mișcă în jurul soarelui după anumite rânduieli, adică o masă de materie, și nicidecum UN GURU ce ne hotărăște suferința sau fericirea noastră...

Și acum intervine stupoarea. Și întrebarea elementară:De unde atâta nebunie? Și oare, dacă e să fim onești cine a făcut aceste legi care guvernează mișcarea astrelor? Oare nu Dumnezeu? Sau cum de a dat El atâta putere unei planete, dealtfel inerte ca persoană( Jupiter nu este CINEVA, ci CEVA), să fie mai puternică decât însuși lucrarea Duhului Sfânt în istorie? Adică, tot ce nu a putut face Duhul Sfânt, adică ca să se impună cu forța în destinul omului, lasă că face acum planeta Jupiter, care, cică prin anumite contracții, trimite stări psihice omului?  Sau oare Jupiter, care nu este decât o planetă, să credem că s-a creat de la sine,și deci nu depinde de Sfânta Treime? Sau chestia asta cu HOROSCOPUL  e ezitat Hrstos să ne- propovăduiască cât a stat pe pământ? Sau, se mișcă planetele, mai nou doar după propriile rânduieli? Are Jupiter puteri mai mari decât HARUL, și poate guverna viața, să zicem a unui om anonim din Asia? Și cine a făcut aceste rânduieli? Și cine îi dă capacitatea de a trimite energii pe pământ, taman în creierul oamenilor, care din FERICIȚI devin NEFERICIȚI... Sau, precum un picamer, izbește asfaltul, la fel și energiile trimise de JUPITER, direct pe capul omului, dau iată, după previziunile crainicei REALITATEA TV, o starea de angosă, de nefericire, de depresie, cu toate consecințele ce decug din ea...

Ce nebunie! Să vorbești de LEGI UNIVERSALE, dar niciodată de  LEGIUITOR... Să mergi pe drumul demonismelor yoghine, inventând spații energetice, dealtfel fără personalitate, dar cică dispuse ca să te facă fericit... Un fel de creiere mondiale, un Big Brother tainic, multiplicat prin stratosfere, gata să se coboare, ÎMPREUNĂ cu ditamai planeta JUPITER, direct pe nefericitul tău corp amorf. Și de aici, o nebunie întreagă mediatică, o sminteală care dispune pe oameni spre așa-zise iluzii ale fericirii, spre soluții false de ieșire din crizele suferinței și spre tot ce înseamnă infernul zilelor noastre... O nebunie care seduce și este vizibil afișată de oamenii ce se cred mai "de;tepți" decât toți sfinții creștinismului...

Da...e vecul deșteptăciunilor... a duplicităților religioase...a botezului creștin și a practicării religiozităților păgâne...in fapt  a imposibilei noastre smerenii în fața singurului mister revelat: ÎNTRUPAREA FIULUI LUI DUMNEZEU!

La urma urmei, cred că dincolo de proasta orientare, e vorba și de o lipsă elementară de cultură , de abandonarea textelor sacre patristice și de un mod nesănătos de viață care smintește și va  sminti generații de locuitori ai Terrei... Păcat, mare păcat că unii, chiar din cei ce propovăduiesc aceste erori și  mai ales din aceia care le și cred, chiar sunt botezați creștini... Adică, habar nu au de doctrina care îi privește... Păcat!
PĂRINTELE CĂTĂLIN

POEZIILE IUBIRII DE FRAȚI - de Părintele Cătălin - scrise la început de an 2 ianuarie

 Pe fondul unei zile curate, la ora 11, bunul meu prieten, jurnalistul Dinu Criste, a avut sublima idee, în timpul unor înregistrări radio realizate împreună, să îmi spună că "esențíal este numai atunci când duci crucea aproapelui"... Vorba lui Nicolae Șteinhardt, monahul de la Rohia, îmi vine să plâng nu soarta celor ce nu cunosc LEGEA, ci a celor care cunoscând-o, au uitat de duhul iubirii, de duhul răbdării, de duhul iertării... Dar cum fiecare, după mărimea sufletului, își face din teologie propria părere, nu-i mai puțin adevărat, că până la urmă înving doar cei ce știu să iubească mult...precum femeii păcătoase, căreia "i s-a iertat mult, pentru că mult a iubit"

Rugăciune

Aș vrea să pot ierta din suflet,
Pe cei ce greu m-au prigonit,
Să nu mai port în al meu cuget,
Durerea trupului rănit.

Aș vrea să învăț, să întind o mână,
Spre cel mai rău dintre dușmani,
Și mâna să îmi fie lină,
Uitând ce-a fost de ani și ani.

Aș vrea să dau măcar o floare,
Spre tot cel ce-a uitat de cer,
Să-i spun că soarele răsare,
Din bucurie și mister.

Aș vrea să mor, nu pentru lege,
Ci spre a șterge un suspin.
Căci legea e fărădelege,
Când tu te crezi cel mai divin.

Aș vrea să strig, precum mi-e dorul,
Treziți-vă, voi nu vedeți,
Că lacrimile-și simt izvorul,
Pe ochii cei mai îndrăzneți.

Pași în pustiu

Pierdut e omul fără milă,
Nu cel căzut între tâlhari,
Că legea are ghimpi și silă,
Când tu o porți între flecari.

Pierdut e omul ce din frică,
Se roagă, crede și iubește,
Dar cel curat, din răni ridică,
Cununa care strălucește.

Pierdut nu-i cel ce stă în tină,
El poate mâine va învia,
Pierdut e cel fără lumină,
Ce la ospăț a întârziat.

Pierdut nu-i cel ce omenește,
Vreodată legea a călcat,
Ci fiul drept ce osândește,


Pe cel căzut într-un păcat.


La crucea aproapelui

Și ce folos dacă ai dat,
Și ai cerut răplată multă,
Tot ce ai dat a fost păcat,
Iar Dumnezeu nu te ascultă.

Și ce folos, în chipul tău,
De s-a lăsat un rid mai strașnic,
Tu mirul l-ai vărsat spre rău,
Vai, darul tău a fost zadarnic.

Și ce folos că tu spre rai,
Ai vrut să mergi, cu semeție,
Și-ai blestemat cu al tău grai,
Vreo altă scumpă mărturie.

Și cum de ai crezut meschin,
Că dragostea e lanț de sânge,
Când ea  se lasă numai lin,
Pe cel ce e bolnav și plânge.

Și dacă cerul este dor,
Mai lasă-ți crucea ta de-o parte,
Și du a altuia în zbor,
Așa cum scrie Sfânta Carte.