Părintele Cătălin:
Patriotismul se mișcă greu în România... Internaționalismul de tip facebook domină... Artiștii patrioți sunt tot mai puțini. Obosesc de atâta ”frumos”. Ei cred că binele îi surmenează. Și dacă e să ne luăm după diavol așa este. Dar cine să îl creadă pe diavol?...
Interesant că pentru ”arta lumească” se dau bani mulți , care stimulează adrenalina artistului și a consumatorului de cântec lasciv... interesant că obosim a fi misionari... Și găsim tot mai puțini oameni disponibili să meargă pe sate; și tot mai puțini organizatori de concerte rurale...
Interesant că pentru ”arta lumească” se dau bani mulți , care stimulează adrenalina artistului și a consumatorului de cântec lasciv... interesant că obosim a fi misionari... Și găsim tot mai puțini oameni disponibili să meargă pe sate; și tot mai puțini organizatori de concerte rurale...
Tentația noastră e uneori scena ”majoră” și orașul. Mândria de a fi și noi ”artiști” mari... Deși, nu este păcat să cânți și pe scene de ”oraș”... Dar să nu-ți rămână inima acolo...
Și de aceea în cenaclul Lumină Lină se intră greu și rămân doar cei ce au caracter... Cei dornici să cânte mai ales pentru cei mulți și triști... Da, cei cu caracter au rămas și nu s-au plâns de oboseală. Pentru că, la urma urmei ce este viața noastră dacă tragem pe dreapta. Eu unul mă gândesc că dacă nu va mai fi acest cenaclul, oare ce voi face? Da, pot răspunde de dragul unui răspuns, că voi face misiune creștină în alt fel... Desigur, este un răspuns, dar cine îmi garantează mie că pasărea de pe gard este mai autentică decât cea din mână... Cine? Iluzia că sunt talentat și publicul îmi stă la picioare... Că am public care de abia mă așteaptă să mă pornesc singur spre cântare. Da, sunt talentat, asta știu și eu, dar dacă pornesc cu aceste prejudecăți de sine eu nu aș mai fi un smerit... Și asta nu înseamnă că acum sunt, dar mă rog zilnic să primesc darul umilinței... De aici începe IUBIREA...
Și de aceea în cenaclul Lumină Lină se intră greu și rămân doar cei ce au caracter... Cei dornici să cânte mai ales pentru cei mulți și triști... Da, cei cu caracter au rămas și nu s-au plâns de oboseală. Pentru că, la urma urmei ce este viața noastră dacă tragem pe dreapta. Eu unul mă gândesc că dacă nu va mai fi acest cenaclul, oare ce voi face? Da, pot răspunde de dragul unui răspuns, că voi face misiune creștină în alt fel... Desigur, este un răspuns, dar cine îmi garantează mie că pasărea de pe gard este mai autentică decât cea din mână... Cine? Iluzia că sunt talentat și publicul îmi stă la picioare... Că am public care de abia mă așteaptă să mă pornesc singur spre cântare. Da, sunt talentat, asta știu și eu, dar dacă pornesc cu aceste prejudecăți de sine eu nu aș mai fi un smerit... Și asta nu înseamnă că acum sunt, dar mă rog zilnic să primesc darul umilinței... De aici începe IUBIREA...
Ce este smeritul? Este omul păcii și al dragostei. Omul care se bucură de frați. omul care mai găsește lângă el un loc și pentru altul... Omul care știe să tacă... Omul care știe să împartă bunurile cu alții, fără a atrage atenția că dăruind va fi frustrat... Sau pentru alții... Omul care împarte succesele, puținul și multul cu frații săi... Omul care niciodată nu se supără de cât primește și de cât dăruiește... Omul...
A VENIT CEASUL
A venit ceasul în care trebuie să fim pedagogi de creștinism și patriotism. A venit ceasul să creștem pe lângă noi tineri talentați; dar nu din ipostaza artistului lumesc, ci al celui creștin. Lumescul e atractiv. Îți dă sentimentul de ”libertate” și ”plăcere”.
De aceea, beneficiind de atâția oameni de caracter, noi, membri actuali ai cenaclului, ar fi păcat să nu atragem spre noi tineri, oameni talentați și dornici să slujească lui Hristos. Eu unul nu am odihnă și mă frământ puternic la gândul că am trăit, că am făcut câte ceva, pentru neam, pentru Hristos, dar nu tot ceea ce puteam face... Și de aceea sper să înmulțesc talantul. Pentru că nu vreau să ”cad” în groapa” melancoliei...
NU AM OBOSIT!
Nu înțeleg ce-mi scrie un cititor.... Pe mail... Desigur, din dragoste și atenția de a fi mai protector cu mine... Ceva de genul că să o las mai încet cu Hristos, cu neamul, să merg mai mult la iarbă verde etc... Cum să obosesc de Hristos când nu am făcut mare lucru pentru El... Cum să obosesc de românism și de țară? Dar cum, țara înseamnă extenuare? Ce este România? Doar țara hoților care au obosit furând? Cum să obosesc când încă nu am murit. Și dacă voi obosi al cui voi rămâne? ... Credeți că mă ascund după sofisme ieftine, gen, voi rămâne al ”Bisericii de pe Dealului”, al ”prietenilor”, ”al vecinilor”? Nu! Eu nu mă ascund după subterfugii, pentru că de fapt nu aș spune adevărul. Aceasta o fac artiștii de muzică populară, care nu vor ”în ruptul capului” să vină la un concert patriotic fără bani. Sunt ”ocupați”, ”obosiți” și ”promit pe altădată”... Dar, dacă le promiți o sumă, întineresc, au timp, au program liber și iubesc la ”nebunie” țara... Cu mâna pe inimă la ”IMN”... VEDEȚI, DE AICI ÎNCEPE TRAGEDIA NAȚIONALĂ.... De la faptul că de fapt nu iubim... DAR CÂNTĂM...
CU DRAGII MEI COLEGI...
Nu am îmbătrânit! Suntem mai tineri ca niciodată. Eu, părintele Doru, domnul Nelu și toți ceilalți... Suflete din sufletul mare al țări...
Cu cei ”vechi” înainte. Tot cu ei, pentru că ei au caracter. Nu lasă misiunea pe drum. S-au învățat să iubească și să ridice crucea. Să-și poarte crucea iubirii... Dar poate vom aduce și pe alții. Lângă noi și cu noi... oastea trebuie înmulțită... Acum nu mai e timp de experiențe. Mai avem câțiva ani pe pământ. Trebuie să începem să facem educație. Să ne lăsăm urmași... Maica Domnului să fie cu noi!
