
BOLOGNA 28 AUGUST:
Buona giornata...
Matinalele televiziunilor italiene încep întotdeauna cu știri optismiste, ceva de genul la “la vita e bela”, iar sufletul omului începe să viseze, să verse
gânduri pozitive și idei pacifiste...
Vă spun și
eu „Bună dimineața”, și dacă timpul dumneavoastră nu ar fi așa de scurt v-aș fi scris multe, numai pentru a vă îndemna la o viață nouă și
plină de temperament pozitiv, mai ales pentru că un creștin are întotdeauna “pe masă”
toate atuurile vieții fericite. Începe ziua cu rugăciune, și o continuă cu
vorbe calde , cu iubire și cu dăruire spre semeni.
..
În fiecare zi îmi
propun să vorbesc frumos. Și să cunosc un sfânt. Pe stradă, între oamenii pe
care-i cunosc sau îi recunosc, în icoanele unei biserici, sau pe amintirile
civilizațiilor de mult trecute. Mi-e bine când cunosc un sfânt. Și cred că am
cunoscut deja foarte mulți. Poate, gândindu-mă și la oamenii care zi de zi,
aici în Italia, sau acasă, în România, se trezesc în fiecare dimineață la
aceeași oră, își pregătesc micul dejun și pornesc cu demnitate spre locul de
muncă. Poate chiar, acest vânzător de fructe, pe care, la Bologna, într-o
suburbie necunoscută de nici o hartă universală, în fiecare zori de zi, își
așează cu emoție marfa pe tarabă: merele, perele, strugurii, prunele, pepenii
etc, așteptând cumpărătorii... Și lucrul acesta sunt sigur că îl face, observându-i vârsta, de vreo treizeci de ani neîncetat. Pentru că, aceasta este munca și fericirea lui... Stabilitatea și puterea de a nu visa mai mult, dincolo de merele și perele de pe propria sa tarabă....
..

..
Dar,oare câte lucruri
frumoase nu sunt lângă noi și nu le vedem? Oare câte persoane vor să ne
iubească și noi nu le arătăm interes? Vorbind mai ales de dragostea
creștinească, și nu de cea „lumească”... Oare câte fire de iarbă nu așteaptă, ca să
ne așezăm în ele și să le spunem cu
nonșalanță: “Bună dimineață, soră iarbă!”... Oare câte locuri de muncă nu
așteaptă se le sfințim, ca să ducem celor dragi o pâine mai „puțin albă”, dar
mai plină de demnitate? ... Oare câte scrisori de fericire nu așteaptă oamenii
răniți ai acestei lumi, oameni cu handicap, oameni pe cărucioare, oameni orbi, semeni necăjiți, pe care noi îi uităm,
în disperarea “rezolvării” propriilor noastre probleme? ...
Da, plecați spre
împlinirea propriilor noastre vise, nu mai suntem de mult creștini. Preocupați
de a da o pâine albă celor ce ne dau o pâine albă, am uitat de cei ce nu au o
coajă de pâine...
...
Viața e frumoasă...
Atunci când vezi iubirea pretutindeni... Când orice om e important pentru
tine... Când pe stradă se întâmplă minuni și tu ai ochi ca să le vezi. Când
sfinții nu se retrag în icoane, ci se uită în ochii tăi chiar de pe trotuarul
pe care calci apăsat de propriile griji, în fiecare zi... Sfinții îți ușurează
pașii și te ajută să zâmbești... Ei, cei care au alungat de mult tristețea din
inima lor...