CUTREMUR SUFLETESC ÎN INIMA MEA!
Ard de dor. Simt că nu mă mai pot săpâni de dorul zilei de 1
Decembrie. De mai bine de patru ani, transpir de ireal, pe drumurile țării, mă
inund de strigăte la microfoane și cer peste tot: Unitate.
Pentru Ardeal nu am răni care dor. Rana mea e Ardealul.
Restul, inima, oboseala, situațiile de supralicitare a inimii, dereglajele
trupului, transpirațiile efervescente, obosirea văzului, auzului și a
laringelor nu sunt decât simple nimicuri. Pot să am cancer, pot să fiu
zdrobit de griji, pot să fiu părăsit de toți cei buni, și de toți cei răi, eu
rămân dator Ardealului.
Mi-e dor de Alba Iulia. Cum aș trăi 1 Decembrie fără Alba
Iulia, fără Maramureș, fără Cluj-Napoca?
Aveți o ultimă tresărire de conștiință și veniți și voi
duminică măcar la Alba Iulia. Poate așa vom reface fie și numai în duh România Mare! Hei
soldat, fruntea sus. Gloanețele te așteaptă. Până la capăt cu popul tău!
NOI
Ninge blând pe icoane,
Parcă îngerii plâng,
Și pe cruci cu piroane,
Toți copiii se strâng.
Toaca bate ușor,
Un prohod de suspin,
Plâng românii de dor,
Ce a fost mai divin.
Se aud un colind,
Vin strămoșii la geam,
De pomană primind,
O gutuie de neam.
Vai, lumini nu avem,
Ce-o să facem acum,
Numai cruci și blestem,
Pentru noi nu-i Crăciun.
Și străinii ne cer,
Aur, brazi și odihnă,
Să ne rupem de cer,
Să ne vindem în tihnă.
Toate însă au preț,
Și acesta-i realul,
Din al vostru dispreț,
O să pierdem Ardealul!
Toate însă au preț,
Și acesta-i realul,
Din al vostru dispreț,
O să pierdem Ardealul!
Ref:
Dar, să cerem duios,
Dar, să cerem duios,
Fără glas de păgâni,
Să renască Hristos,
Și la noi, la români.