E duminică. E amiază și cenaclul cântă pe microbuz: CE
FRUMOS E OMUL... Atmosferă degajată ...
Compunem versuri și ne gândim la Cioceni. Compun: Dacă vreți să fim pereni/Să
ne întoarcem la Cioceni. Colegii aplaudă. Nelu Ivan colindă și el... Ne e dor
de sărbători, de iarnă, de pace...
De fapt a șaptea oară la Cioceni a fost sărbătoare. Sute de
oameni, nu știu dacă mai mulți sau mai puțini ca în alte ocazii, dar în orice
caz mult mai vii și mai plini de elan. Femei multe, ele cele care rabdă lipsa
bărbaților de la orice eveniment de suflet și acceptă neputincioase prezența
lor în atâtea alte locuri deșarte.
A fost puțin frig afară, dar cenaclul a cântat și a înflăcărat
inimile oamenilor. Cinste lor, acelor ce ne-au aplaudat timp de trei ore și
ne-au ajutat să transmitem o lecție de patriotism, sper autentic. Colegii din
cenaclu merită elogii. Cu greu se adună, dar foarte ușor transmit sentimente
divine pe scenele pe care se prezintă în fața românilor. Și acest fapt înseamnă
că Dumnezeu este acolo cu ei...
Au cântat frumos ciocenenii. Au vibrat lin Părintele Lazăr,
domnul director Ciprian Olinici, Părintele Protopop, domnul Primar și toți
ceilalți invitați deosebiți la acest cenaclu. Parcă îi aud cu câtă franchețe
declamau în cântec la finalul concertului: Sfârșitul nu-i aici! Așa să fie...
