Mi-am pus haine de sărbătoare, garoafa la butonieră și m-am pregătit să întâmpin această mare zi a sărbătoririi Părintelui Doru Gheaja. de câteva zile însă mă pregătesc sufletește la cel mai înalt mod posibil pentru a trăi așa cum se cuvine o astfel de zi. 19 Iulie - data de calendar în care România a primit ca dar un mare geniu, prin nașterea Preotului Doru Gheaja, omul lui Dumnezeu, slujitorul teribil de fidel al neamului românesc.
Mi-am pus cuvintele pe acest colț de pagină cu o oarecare stinghereală, datorită faptului că orice ar fi Părintele Doru merită mai mult decât niște cuvinte sau câteva urări de circumstanță. Dar trăim anii ingrați în care valorile nu sunt recunoscute decât la zile mari și poate nici atunci. La un astfel de om ar trebui să te duci zilnic și să îl atingi cu inima pentru a înțelege cât de bine este să fi lângă un geniu. Din păcate, setea de supraviețuire, obsesia după propriile interese, micșorează recunoștința față de marii oameni ai României. În această zi, la sfinția sa la poartă, ar trebui să fie prezenți toți cei care au un cuvânt de recunoștință față de marele geniu Doru Gheaja. Și sunt siguri că mulți vor veni și îl vor îmbrățișa pe unicul, inegalabilul și sublimul părinte. Eu unul voi fi acolo, așa cum am făcut în fiecare an, pentru că nu aș putea să scad cu nimic seria iubirii și a jertfelniciei față de dânsul. Mi-aduc aminte acum trei ani, la ziua sfinției sale fiind prezenți cu tot grupul cenaclului, cum casa sfinției sale era plină de prieteni și de oameni minunați... Aveam o stare divină și pe această stare am rămas zi de zi, pentru că mulțumesc lui Dumnezeu aproape că nu este zi în care să nu vorbesc cu sfinția sa. Semn că Părintele Doru Gheaja este chiar barometrul luminii și onestității sale. Un om care știe ce este jertfa. Un om care nu m-ar trăda niciodată. Un om care nu obosește în prietenii, în proiecte și în iubire. Un om fără de care neamul românesc însuși nu ar putea exista...
