joi, 1 martie 2018

Sinaxar 2 martie 2018

Sf. Sfințit Mc. Teodot, Episcopul Chiriniei; Sf. Mc. Isihie
1. Sfântul Sfințit Mucenic Teodot, Episcopul Cirenei 
S-a născut în Galatia (Asia Mică), din părinți creștini. În timpul împăratului Licinius (307-323), Teodot păstorea ca episcop în orașul Chirinei. Chemat fiind în fața lui Savin, conducătorul insulei Cipru, a mărturisit pe Mântuitorul nostru Iisus Hristos. Datorită acestui lucru a fost supus supliciilor și după aceea a fost întemnițat. După cinci zile, Sfântul Teodot a fost scos iarăși din temniță și supus chinurilor. În timpul pătimirilor Sfântului Mucenic Teodot mulți dintre păgâni au crezut învățăturilor sale și acceptat credința creștină. Din nou Savin a poruncit ca Teodot să fie întemnițat pentru a nu mai întoarce mulțimea de oameni la credința creștină. Sfântul Mucenic Teodot a stat în temniță până când împăratul Constantin cel Mare a biruit asupra lui Liciniu. În momentul când au încetat persecuțiile împotriva creștinilor, Teodot s-a întors la episcopia lui din Chirin. A mai păstorit încă doi ani, după care s-a mutat cu pace la Domnul.
2. Sfântul Mucenic Isihie
A fost prefect al palatului împăratului Maximian (285-305), deci unul din marii generali ai împărăției. Când împăratul Maximian a poruncit ca toți ostașii să jertfească zeilor, Isihie a refuzat să facă acest lucru și în consecință a fost îmbrăcat într-o haină de păr groasă și fără mâneci. În urma mărturisirii credinței în Mântuitorul Iisus Hristos, Isihie a fost înecat în apele râului Oronte.