duminică, 19 februarie 2017

ATELIERE DE CREAȚIE POETICĂ

Imagini pentru grădină iarna
Duminică seara, gândurile nasc poeme, îngeri de conștiință și aducere aminte de paradis. Sunt stări și stări de viață, când poeții, precum izvorul de munte care trece prin piatră mai întâi, apoi în cele din urmă își găsește un firicel de lumină, ieșind la suprafață, asemenea și ei, atunci când sufletul se umple lumină, devin purtători de har...


ULTIMA FLOARE

Grădina mea mai poartă o ultimă floare,
Și eu grădinarul, demult sunt sfios,
Și nu pot să-i spun că mi-e milă și doare,
Că vechi mi-e avântul și poate duios.

Și ninge, și Doamne nu pot să-i las urme,
Căci palmele mele, crăpate-s de vânt,
Pierdut-au tăria, și anii, și nume,
Și poate lumina, și poate pământ.

Ce tragic e totul, iubirea și crinul,
Sunt două nebune altare în zbor,
Și-mi simt neputința, și of-ul, și chinul,
Și oasele acesta ce poate mă dor.

Dar când să-i vorbesc cum făceam altădată,
Vai, crinul se apleacă cu visul spre somn,
Și-i cer să mă ierte, și-i spun că-i curată,
Ofranda de suflet, și poate mi-e dor.

STEJARUL 

Într-o toamnă,
 Dumnezeu mi-a pus la poarta casei un stejar,
Cu crengile de verde lumină frământată.
Și l-am primit ca darul cel mai presus de dar,
Ce toamnă de iubire, ce toamnă minunată!
Și vara,
Da, chiar vara stăteam sub creanga lui,
Și mă  umbrea stejarul cu milă, da, cu milă,
Eram doar o poveste, eram al nimănui,
Dar mi s-a dat stejarul să-mi șteargă orice silă.

Și primăvara,
 Doamne, vai, cât o așteptam,
Să înmugurească primul descântec de speranță,
Și-n fiecare noapte în raiul său cântam,
Înmugurit eu însumi de har și cutezanță.

Dar iernile, 
când ninge și albul pare mut,
Îmi văd albit stejarul și dorul mă frământă,
Mă tem de orice umbră, mă tem ca la început,
Când îmi păzeam stejarul de rău și de osândă.

Și cât de grea mi-e viața,când nu știu ce va fi,
Că rugile mi-s simple, nu pot hrăni stejarul,
Doar Dumnezeu-Iubirea mai poate totuși ști,
Ce o să fie mâine, de se înmulțește darul.