CENACLUL LUMINĂ LINĂ!

CENACLUL LUMINĂ LINĂ MULȚUMEȘTE FRUMOS TUTUROR CELOR CARE VIZITEAZĂ ȘI EMPATIZEAZĂ CU STAREA DE SPIRIT A ACESTUI BLOG!

joi, 19 martie 2015

CE MAI SPUNE PĂRINTELE CĂTĂLIN:

BUNĂ SEARA!

Nu știu ce va fi mâine la Mediaș. Faptul de a nu cânta într-o biserică, și poate ecourile destul de sfioase ale organizării, ne dau o liniște ciudată. Și totuși nu facem caz de lipsa de emulație a premizelor acestui concert... Deși este greu, foarte greu să te prezinți într-un loc în care nu cunoști nici măcar fața unui organizator... 


Am vorbit la telefon cu un suflet bun din asociația culturală CURCUBEU- și am înțeles că intenția frumoasă este aceea de a strânge ceva bănuți pentru dotarea cu aparatură a Spitalului de Pediatrie... Răspunsul nostru a fost pozitiv și deși, repet, mergem cu ochii închiși, parcă într-un necunoscut, avem inima plină de iubire... Da, vrem să mergem și să cântăm... Cu 10, cu 20 sau cu 100 de oameni la sală...

Ce va fi, nu poate fi decât bine. Un concert specific nouă. Fiți siguri că o vom face cu aceeași dăruire. Ne vom așeza la microfoane și vom desena muzical trasee de salvare pentru poporul român. Prin pricesne și cântece patriotice... Dacă vreți să fiți alături de noi, să nu promiteți nimic, ci să faceți acest lucru. Pentru că, noi, Cenaclul Lumină Lină nu promitem niciodată nimic. Noi facem totul, pur și simplu...

PĂRINTELE CĂTĂLIN
dumitreancatalin@yahoo.com