Cenaclul Lumină Lină din nou în concert! Sâmbătă la Biblioteca A.S.T.R.A. să nu lipsească nimeni!

   Începem noul turneu al Cenaclului Lumină Lină. Plecăm la drum, tocmai de acasă. Din Sibiu spre întreaga ţară. După o iarnă grea, depăşind greutăţile, de fapt înfruntându-le, în lipsă de alte soluţii, ne reinventăm, ne revnim şi ne pornim din nou entuziaşti pe drumuri de misiune. 

   Echipa e în mare aceeaşi, cu câteva nume noi şi importante, ca aceea a domnului Ioan Ivan (care va fi sâmbătă la ASTRA în recital) şi cea a echipei sale minunate de la "MOTTO" MEDIAŞ.

Ne readunăm cei mai vechi şi sperăm ca sâmbătă să fiţi alături de noi. Ar fi mare păcat să lipsiţi chiar la debutul nostru şi de aceea vă cerem să faceţi o propagandă cât mai bună pentru acest concert. Deoarece, timpul a fost foarte scurt, noi (echipa managerială şi conducerea) nu am avut timpul necesar să facem afişe şi să anunţăm în media concertul. O veţi face însă chiar voi, prietenii noştrii, trimiţând prin toate informaţiile proprii de socializare anunţuri despre acest concert. 

Deci, pe sâmbătă la ASTRA! Cu bine!

Părintele Cătălin
ULTIMĂ ORĂ:

INTRAŢI VĂ ROG FRUMOS PE CELĂLALT BLOG ŞI CITIŢI O NOUĂ POEZIE SCRISĂ DE MINE:

poeziicătălindumitrean.blogspot.com

PĂRINTELE CĂTĂLIN:SEARĂ DE LUMINĂ LINĂ LA SIBIU! PRIMA ÎNTÂLNIRE CU PUBLICUL!

Revenirea a mea în ţară, a fost un prilej bun de a da semnalul de început al noului sezon de concert al Cenaclului Lumină Lină. Demisolul bisericii Sfântul Ioan Iacob a fost plin de oameni şi de o stare frumoasă de pace şi binecuvântare. 

   Am cântat, am vorbit despre pelerinajul meu italian, mi-am adus aminte de blândele clipe ale copilăriei când mă rugam sfinţilor din lumea întreagă, cu pasiune şi efervescenţă. Lumea a simţit momentul de sinceritate şi m-a acompaniat la cântecele închinate Maicii Domnului. A cântat şi Cristi cu fluierul şi au fost prezenţi marea majoritatea a membrilor cenaclului. M-am bucurat de această reîntoarcere acasă, atât de caldă şi de liniştită.



   Toţi cei prezenţi au fost seriviţi la sfârşit cu câteva grisine italiene, cu o bucată de cozonac românesc, un mic pahar de vin şi cu duioase suveniriruri pe care le-am acihiziţionat în drumurile mele prin străinătate. Deci, nimeni nu a plecat cu mâna goală, măcar de ar fi dus cu sine acasă numai şi cântecele minunate ale acestei seri. 
Dincolo de toate, a fost chiar un cenaclu adevărat. Semn că suntem dornici de treabă şi de un nou început.

   Şi, să mai spunem, că la sfârşitul serii, am adunat pe toţi membrii cenaclului şi am continuat să-i audiez cu noile piese pregătite. 
   Iar, următoarea repetiţie va avea loc joi la ora 18. 

  

De SÂMBĂTĂ 23 FEBRUARIE începem treaba şi cu concertele mari ale cenaclului. 
Astfel, la Biblioteca ASTRA, corpul B, la ora 18.30, va avea loc concertul:

 "Copiii Maicii Domnului, copiii neamului!" 

Vă aşteptăm să particpiaţi!

PĂRINTELE CĂTĂLIN: DIALOGUL CU BĂTRÂNUL CĂLUGĂR BENEDICTIN ŞI DESPRE NEVOIA NOASTRĂ DE A IUBI PE TOŢI OAMENII...

PRATO DELLA VALE, ORAŞUL ÎNGERILOR ŞI NEVOIA DE RUGĂCIUNE

   Prato della Valle. Abia astăzi am citit despre Padova că este considerat un oraş al îngerilor şi al refugiului. Puţina zăpadă care a căzut pe jos, zilele în care eram la Roma, a schimbat parcă puţin imaginea de „primăvară veşnică” în această cetate. Aud că aici s-au retras ca să trăiască Galilelor Galilei, poetul Petrarca, acesta din urmă pentru a-şi scrie poemele pe blândele coline Euganeei, care flanchează o parte a oraşului.

GIOTTO: CAPELA ARENA

OSUARUL CU MUCENICI

În acest oraş cu aer medieval, marele Giotto a pictat superb „Capela Arena”, cu un miraculos albastru, semn că infinitul şi divinitatea sunt la numai o palmă deasupra noastră. El a împărţit pereţii navei bisericeşti în 38 de scene, reprezentând viciile şi virtuţile omeneşti.

   

În Prato della Valle e puţină lume. Lipseşte puterea soarelui, deşi iarba verde şi parcă plină de speranţe. Artiştii de provenienţă toscană, Uccello, Lippi, Mantegna, au fost chemaţi în secolul al XV-lea ca să decoreze piaţa şi bisericile din Padova cu statui. Iar duminică de duminică are loc un târg de antichităţi, un fel de „aminteşte-ţi trecătorule” cum era odată…

De ce totuşi oraşul îngerilor? O explicaţie ar fi expoziţia anuară a picturilor lui Guariento din Palazzo del Monte di Pieta. După inspiraţia goticului târziu, aici la Padova, el a picata celebrele tablouri cu îngeri,o colecţie unică şi evident sublim inspirată.

   Mă reîntorc la Chiesa Santa Giustina. Închipuiţi-vă că lungimea ei este de 122 de metrii lungime. În spatele raclei cu moaştele Sfântului Evanghelis Matei se găseşte un relicvar cu moaştele tuturor martirilor din Padova. Te înfiorezi numai la gândul că aici s-ar putea să fie colectate osemintele a sute sau mii de mucenici, mărturisitori ai creştinismului. Mai afli şi faptul că Napoleon a desfinţat mânăstirea benedictină ce se găsea în preajma bisericii şi a transformat-o în cazarmă militară. Ale vieţii crunte valuri…

 

DIALOGUL CU BĂTRÂNUL MONAH

   Iată-mă în biserică în faţa unui bătrân sacerdot cu faţa albă şi plină de lumină. Călugărul benedicitin e mic, pare a avea aproape opt decenii de viaţă şi are o faţă deosebit de blândă. Îmi plac foarte multe feţele oamenilor bătrâni şi liniştiţi. Întreb de oseminte. Mă priveşte cu drag şi pare dispus la un dialog consistent:

-          Veniţi din România? „Buna ziua!” Vorbesc puţin, cunosc aceasta din anii în care am stat la şcoală în cameră cu un român.

-          Da, mă bucur, şi vă mărturisesc că vin de multe ori la Padova. Pot să zic că am sfinţi protectori în întreaga lume. Credeţi că e ceva în neregulă?

-          Nu, în mod normal nu. În cer sfinţii nu se mai uită la deosebirile care au fost pe pământ.

-          Dar unii creştini se cred mai aproape de adevăr.

-          Până la o vârstă toţi fac exces de zel. Apoi totul se aşază. Devii mai înţelegător, vederile îţi sunt mult mai deschise şi te fereşti de judecăţi de măsură. Fraţii răsăriteni ne spun că Duhul sfânt ne-a lăsat de tot, noi spunem uneori la fel şi uite aşa se duce iubirea. Sunt timpuri grele frate părinte din România. Cum aţi spus numele?

-          Padre Catalin.

-          Da, nu mai e timp de certuri. Voi aveţi o viaţă şi mai grea ca sacerdoţi. Dar nu numai voi. Unii au familii grele, viaţa e plină de greutăţi. Nu e uşor să munceşti şi la biserică, să faci faţă şi acasă. În casă sunt neajunsuri, discuţii, certuri, apar despărţiri şi nimeni nu te poate ajuta. Prieteni nu mai sunt ca altădată, iar lumea merge mai mult după lege şi mai puţin după rugăciune

-          Ce timpuri trăim?

-          Timpurile când e mai uşor să strici, decât să faci ceva.

-          Duhovnicii?

-          Rolul lor e limitat. Ei dezleagă de păcate, se roagă pentru tine, dar nu au competenţe mai mari. Oamenii trebuie să facă mai mult. Dacă laşi toată povara pe un om, nu ai făcut nimic. Trebuie să ne asumăm viaţa şi tot ceea ce plătim în urma ei. Viaţa înseamnă curaj. Eu, ca părinte nu vorbesc mult. Ascult, îndrum cât pot şi apoi încerc să-l iubesc pe cel pe care l-am dezlegat. Nu sunt un sfânt, doar un slujitor al lui Hristos. Noi, trebuie să ne vedem măsura şi să nu punem greu pe oameni.

-          Explicaţi?

-          Rugăciune, rugăciune, rugăciune. Nu multe dialoguri, nu multe întrebări, nu multe explicaţii.

-          Vă cer scuze…

-          Nu, nu e vorba de ceea ce vorbim. Stai liniştit. Mă bucur că ai venit aici. Că poţi să treci peste limite de gândire şi să nu-ţi fie frică a iubi pe fraţii tăi.

-          Voi fi judecat pentru asta? Uneori am gândurile acestea? Ecumenism…

-          De ce? Pentru că-l iubeşti pe Sfântul Anton? Pentru că mă preţuieşti pe mine? Pentru că, poţi să nu te împiedici de nişte prejudecăţi umane. Niciodată, eu cred că Sfântul Anton e prietenul tău cel mai bun. Şi orice iubire naşte şi controverse. Şi cu cât e iubirea mai profundă, cu atât ea atrage reacţia adversarului. Prin tot felul de forme. Dar, niciodată nu vei fi părăsit de Dumnezeu. Şi ceea ce faci, nu e ecumenism. A iubi şi a cinsti pe cei din cer nu înseamnă trădare. Ci puterea de a avea largă inima. Pentru toţi…

-          Ortodoxia?

-          Bizanţul ne-a dat atâtea lucruri frumoase. Ne reântorcem la adevăratele valori. Mai ales la rugăciune. Cum este şi Icoana Maicii Domnului, o copie veche a celei pictate de Sfântul Luca. O avem aici în biserică, uite chiar acolo. Maica Domnului ţine pământul în mâna ei, aşa cum a ţinut pe Pruncul Sfânt.

-          Uneori ne este frică de iubire.

-          Nu, ne este frică de vanitatea noastră. Ne este teamă că luptând vom pierde şi de aici ne vine slăbiciunea.

-          Ce este viciul?

-          Un abuz de putere. E golul celor care nu vor să aibă sfinţenie.

-          Sfinţenia?

-          Un lapte cald. Curge din sânul matern şi o poţi întâlni în căldura iubirii, în profunzimea rugăciunii, într-o poezie, în felul tău de a spera. A fi sfânt e tot una cu a fi bun. Sfinţenia omului nu înseamnă zbor. Ca şi la îngeri. Omul nu trebuie să zboare. Să stea jos, să fie în pace cu toţi şi să facă binele. Mila şi dragostea este totul. Fecioara Maria ne-a învăţat această lecţie, cel mai bine…  

PĂRINTELE CĂTĂLIN: ÎN PADOVA, RUGĂCIUNE LA MOAŞTELE SFINTEI IUSTINA, ŞI A SFINŢILOR EVANGHELIŞTI MATEI ŞI LUCA...

IUSTINA, SFÂNTA CE A NU A CUNOSCUT
NICIODATĂ CULOAREA “ROZ”!

 

   Zi de neuitat pentru mine.O şansă mare. Să fiu la un singur pas de moaştele făcătoare de minuni ale atâtor sfinţi. Iată, în Biserica Sfânta Iustina, pot întinde mâna şi să ating osemintele Sfântului Evanghelist Matei, a Sfântului Evanghelist Luca şi a Sfintei Iustina. Tot aici mai sunt şi relicvele sfinte ale sfinţilor Felicitas, Iulian, Urius şi Maximus. Mă simt parcă în paradis. Mai ales că e atât de uşor să vorbeşti cu sfinţii… Ei, care te înţeleg mereu. Ei, care te primesc mereu şi e obligă lu cuviinţă şi sinceritate. Ei, care sunt în stare de orice pentru tine...

  Ce frumoasă este ortodoxia noastră. Putem sta de vorbă cu sfinţii, cu Maica Domnului la orice oră. Şi oamenii se miră că vorbim blânzi cu nişte „oseminte”. Râdem, plângem şi ne spunem poveştile de viaţă la căpătâiul lor. O văd aievea chiar acum pe Sfânta Iustina. Sunt cu un deget pe fruntea ei. O tânără frumoasă din Antiohia, care a murit în timpul persecuţiei lui Diocleţian, la 303 d. Hr. Pe atunci aşa se iubea. Până la moarte, prin moarte şi dincolo de moarte. Pe atunci nu existau iubiri de culoare „roz”, sfinţi valentini. Folosiţi doar pentru propaganda păpuşilor de pluş comerciale şi pentru câteva cuvinte de tandreţe. Pe atunci, era mult mai simplu şi foarte puţin complicat. Nu trebuia să o iei pe o mie de cărări ca să-ţi demonstrezi credinţa şi dragostea. Era timpul romanţios, în care cei buni se iubeau, cei miloşi se găseau, iar cei nefericiţi se răbdau.

ALTARUL CU MOAŞTELE SF. LUCA

   Sfânta Iustina a fugit de magie, de zodiac, de astrologie, de vise. Era sătulă de iluzii. Şi când te gândeşti că toată societatea mondenă de atunci credea în HOROSCOP. Ea nu a mai crezut. A aflat că „destinul” ţi-l faci doar cu mâna ta. Că nu e nevoie ca stelele să se sărute, pentru a te simţi tu bine sau rău pe pământ. Că atunci când Dumnezeu a dat omului libertatea nu i-a spus: „Stai, stai, că nu nu o ai de tot. Mâine zodiacul tău te poate face mai bun. Sau mai păcătos!”

   Sfânta Iustina a fost o copilă curată. A crezut într-un simplu şi unic „vis”, cel mai real dintre toate: Iisus Hristos! Şi de a ceea a murit, pentru că Domnul i-a cerut aceasta. Necazurile, atunci când le trimite Dumnezeu, sunt de fapt o poruncă a cerului. Ni se cere să murim, trebuie să murim. Dacă trebuie să suferim, atunci să suferim. Iar dacă trebuie să iubim, atunci să iubim.

ALTARUL CU MOAŞTELE SFINTEI  

  Stau tăcut şi încerc să mă rog. Se întâmplă cu mine ceva ciudat. Simt că sfinţii stau şi se roagă împreună cu mine. Apoi, biserica care este enormă, îmi pare un coridor spre veşnicie. Mă gândesc la inima pelerinilor care trec. Câţi dintre ei nu vor intra oare în rai? Mai ales că, acum, aici este casa acestor sfinţi, lângă care ne ducem curajul şi speranţa. Vreau să mă rog pentru mine. Nu ca un semn de egoism, dar simt că am nevoie. Iar acum, mă uit spre moaştele sfintei. 

   Ce mare dar, ce mare iubire… În Padova, locul în care există atâta binecuvântare. Şi în care, bătrânul preot de la altar, vine cu căldură spre mine şi îmi spune: „ Sunteţi ortodox? Aceasta e soluţia: Rugăciune, rugăciune, rugăciune!”