Soluția noastră este zâmbetul. Am crezut în el și l-am primit din harul slavei dumnezeiești. Văd oameni care trec repede de la o stare la alta. Îi înțeleg, așa cum încerc să-mi înțeleg și bipolaritatea propriilor fapte. Căci nu suntem direcți spre bine, spre rai, spre Hristos. Nu sunt un sfătuitor și nu vreau să citiți aceste rânduri ca un fel de prigoană. Pentru că întotdeauna ”sfătuitorii” dau greș, chiar dacă vin cu adevăruri certe și indubitabile. Am vrut și eu să umplu pe alții de adevăr, dar ce văd după ani de zile de stress, de lupte misionare, de discuții interminabile? Văd că acolo unde nu există har, nu poți face nimic.
Degeaba îi explici fratelui tău că Sfânta Liturghie e Sfânta Liturghie. El tot așa va trăi, precum s-a obișnuit, adică fără Sfânta Liturghie. Se va mulțumi cu picături de lumină și va refuza constant raza de sfințenie pe care i-a dat-o Dumnezeu.
Constat că oamenii nu vor să devină sfinți. După o discuție, sau o postare despre sfinți, ei se reîntorc în pătratul lor îngust. Se mulțumesc cu fărâme de geniu, cu picături de nectar și cu ceva viață zis odihnitoare. Acesta e omul.
De aceea să zâmbim și atunci când eșuăm în misiunea noastră. Să zâmbim și în fața celor care nu vor ceva mai mult. Ei sunt părerile noastre de rău. Și de aceea, trecând peste depresie, zâmbetul nostru ește și mai frumos...
METAMORFOZĂ
Ți s-a schimbat privirea, încearcă să înțelegi,
Că a zâmbi e totuși soluția firească,
De căutăm speranță, noi oamenii întregi,
Să punem bucurie pe fața omenească.
De te-ai rugat cu pace, vorbind cu Dumnezeu,
Sau cu Măicuța Sfântă precum îți e puterea,
Zâmbește și înțelege, așa va fi mereu,
Va învinge bucuria, nu sila și tăcerea.
De ai un gând în taină și nu ști să-l citești,
De vin în tine șoapte că totul e durere,
Tu cere bucuria și har o să primești,
Mai roagă-te odată și crezi în înviere.
Sunt sfaturi, vorbe line, poate ușor de spus,
Și noi vorbim din lacrimi, din fire și simțire,
Dar nu uită că astfel le spuse chiar Iisus,
Și de atunici există iubire din iubire.
